Seiten

Samstag, 30. Oktober 2010

Verifică-ți atitudinea interioară!

Buddha Eyes

"(...)
Nu te baza pe o persoană/un învățător, ci pe învățătură.
Nu te baza pe cuvintele învățăturii, ci pe spiritul lor.
Nu te baza pe teorie, ci pe practică.
Nu crede în ceva doar pentru că ai auzit despre acel ceva.
Nu crede în tradiții doar pentru că au fost transmise mai departe, din generație în generație.
Nu crede în nimic doar pentru că e pe buzele multora.
Nu crede în nimic doar pentru că este scris în cărțile religioase.
Nu crede în ceea ce se bazează doar pe autoritatea unui învățător sau a unui preot.
Acceptă însă doar ceea ce, dupa îndelungată observație și analiză personală, ai recunoscut ca adevărat, în armonie cu binele tău și al altora.
(...)"

Este una dintre nenumăratele traduceri ale Kalama Sutta lui Buddha.

Bazează-te pe propriile experiențe în urma practicii personale. Ele îți indică mereu unde te afli cu adevărat pe calea spirituală. Ele îți dau un feedback direct, exact. Ele sunt concrete.

Analizează-ți mereu practica. Nu comuta pe auto-pilot, nu lăsa să devină o rutină. Ancorează-te mai bine în prospețimea, curiozitatea, magia primei ore de yoga.

Rămâi treaz!

Nu renunța niciodată!

Nu respinge nimic automat, fii deschis, însă nu accepta nimic orbește.

Yoga trebuie să-ți deschidă ochii și să-ți întărească discernământul. Folosește-le pe cele proprii, și nu - cu tot respectul! - ochii sau discernămîntul altcuiva.

Ai încredere în tine!

Technorati Tags: ,

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen