Am citit cândva un articol în care erau comparați doi maeștrii de Aikido. Cum nu mai am articolul acum, nu pot, din păcate, să citez nume și cifre exacte, însă asta n-o să modifice esențial mesajul.
În acel articol se comparau durata efectivă de antrenament ale celor doi maeștrii de Aikido. Orele pe saltea, ca să zic așa.
Primul maestru - parcă un american - se antrena în cele 2-3 zile pe săptămână circa 5-6 ore pe zi, deci aduna aproximativ 10 ore de experiență pe săptămână.
La cel de-al doilea - un japonez (absolut sigur! :-) - s-a descoperit că el, practic, trăia in Dojo! Se antrena șapte zile pe săptămână, circa 10 ore pe zi, așa că ajungea la aproximativ 70 de ore pe săptămână și avea astfel un avantaj clar în comparație cu celălalt maestru de Aikido.
Plecând deci de la aceleași condiții inițiale, primului maestru de Aikido i-ar fi trebuit încă 6 vieți ;-) până să ajungă la nivelul japonezului, și asta doar presupunând că acestuia din urmă i-ar fi pierit cândva cheful de Aikido și s-ar fi interesat brusc doar de origami și ikebana! ;-)
Dincolo de sensul și nonsensul unei astfel de comparații, se cristalizează însă o întrebare care poate fi pusă așa și apropo de practica yoga: când ajunge ce faci? Când se atinge acel nivel magic, la care ai acumulat atâta experiență, care să-ți faciliteze o schimbare cu adevărat profundă? Când se face trecerea de la nivelul de amatorism, la care plătești doar regulat taxa de curs ;-) și cu asta basta, la profesionism?
Malcolm Gladwell preia această temă în cartea sa Outliers. Într-o analiză foarte bine documentată, ajunge să relativizeze argumentul mult-citat al talentului / chemării și arată cum, în spatele extraordinarului, de cele mai multe ori - dacă nu chiar mereu! - stă un amestec de aspirație, pasiune, interes, moment bine ales și mai ales muncă, adică ore efective pe saltea :-) Asta este ceea ce au în comun Bill Joy (unul dintre fondatorii lui Sun Microsystems), The Beatles și Bill Gates - ca să numesc doar câțiva dintre cei pe care îi pune sub lupă Outliers.
Momentul potrivit îl putem controla, probabil, în puține cazuri, tot așa cum și interesul pentru o anume temă nu se lasă decât în anumite limite influențat.
Ceea ce avem însă total în puterea noastră este cantitatea de muncă pe care alegem să o băgăm în ceva care ne interesează.
Este chiar simplu: Dacă te interesează într-adevăr ceva anume, atunci practică acel ceva cât de intensiv poți! Doar asta îți conferă experiență și te va duce, în final, la nivelul de măiestrie! În ziua de azi nu mai este atât cunoașterea cea care conferă un atu maeștrilor (chit că mai sunt așa-ziși maeștrii care refuză transferul cunoașterii pe care o dețin, pentru a-și crea și menține astfel niște ierarhii artificiale și a obține astfel anumite privilegii
- nu în ultimul rând financiare!), ci în continuare acele 10.000 de ore, pe care nu oricine este gata să le investească / sacrifice. Acele 10.000 de ore în care încerci, eventual eșuezi, o iei mereu de la capăt, transpiri, până când interiorizezi ceea ce ți-a fost predat.
Prin urmare: Vrei altceva decât ce trăiești azi, atunci fă altceva - și asta cât poți de intens și nu doar o dată pe săptămână :-) - decât ce-ai făcut până acum! Nu da totul pe talentul care-ți lipsește ;-), ci folosește șansa pe care o are oricare dintre noi!
Uită-te la Maybe it's my fault al lui Michael Jordan și încetează să-ți mai găsești scuze! Începe acum!
Technorati Tags: Aikido
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen