La început a fost Lumina

Am fost ieri la un film: Am Anfang war das Licht (La început a fost lumina).

Un film care vorbește despre lumină ca alimentație (!). Într-o manieră ușor inteligibilă, filmul descrie modul în care regizorul P.A. Straubinger, un reporter al postului austriac de radio Ö3, a luat contact cu acest subiect și cu diferiți oameni care nu mai mâncau normal, ca tine și ca mine, ci deloc (!). Un film interesant și de recomandat, dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci mai degrabă despre o întrebare pe care mi-a inspirat-o filmul.

Dar mai întâi câteva informații necesare:

• Prof. Dr. Anton Luger, un doctor austriac, specialist de renume mondial in domeniul metabolismului si seful sectiei de endocrinologie si metabolism al clinicii facultatii de medicina din Viena, este absolut convins că renunțarea la mâncare, pentru perioade lungi de timp, duce la moarte. Renunțarea suplimentară la lichide nu face decât să accelereze acest proces.

• Prahlad Jani, un yoghin indian, trăiește de mai mult de 7 decenii (!) fără niciun fel de mâncare. Nici măcar apă nu bea! A acceptat să fie supravegheat strict (scopul clar era să fie demascat drept șarlatan!) într-un spital modern. Timp de 10 zile, doctorii l-au supus la toate testele posibile - de la analize ale sângelui și radiografii, până la tomografie - și au trebuit să accepte, în final, că reprezintă un mister pentru medicina actuală.

Dincolo însă de această minune, mă întreb: Cine are dreptate? ;-), doctorul austriac sau yoghinul indian?

Amândoi au dreptate! Fiecare dintre ei trăiește conform cu ceea ce crede. Paracelsius spunea in secolul al 15-lea: Asa cum omul se imagineaza pe sine, asa devine. Iar el este asa, cum s-a vazut pe sine in propria-i imaginatie iar Henry Ford spunea 5 secole mai tirziu acelasi lucru: Indiferent dacă crezi că poți face ceva sau crezi că nu poți face ceva - ai dreptate!.

Întrebarea nu este care alternativă este mai bună - mai bună în sensul măririi gradelor de libertate -, nu la asta vreau să mă refer, ci la felul în care ne creăm mereu, încontinuu, realitatea.

Și doctorului austriac i-ar plăcea, fără îndoială, să aibă mai multe grade de libertate - pentru asta însă ar trebui să facă ceva ce nu cunoaște/poate/vrea. Cunoașterea și a fi gata de a pune în practică această cunoaștere acționează ca un filtru asupra realității noastre și ne limitează astfel gradele de libertate. Mai mult: nu numai că filtrează, ceea ce percepem, însă determină chiar mersul evenimentelor viitoare și, implicit, al vieții noastre în această realitate (v. si filmele Butterfly Effect & What the Bleep Do We Know)

Yoghinul indian arată, dincolo de orice îndoială, că există și alte realități, la fel de concrete ca și cea unanim acceptată.

Ce înseamnă exact când spun că ne determinăm realitatea și, implicit, viața prin convingerile noastre? Și mai ales cum funcționează asta în yoga? O să iau un exemplu concret!

Aflu despre ceva care mă interesează (de la Yoga face bine la sănătate! ;-) sau, mai concret, Uddiyana Bandha vindecă o multime de boli! până la esoterica :-) afirmație Meditația Vipassana duce la eliberare!)... Pentru început este doar o informație incompletă, o frântură de informație mai degrabă, care poate să însemne totul sau tot atât de bine și nimic. E însă ceva care mă atrage, care mă face să vreau să aflu mai mult. E pentru început doar o ipoteză, al cărei conținut de adevăr este încă neverificat, însă merită să cercetez în direcția asta.

OK, și după asta?

Încep să citesc, să caut în Google, să întreb. Adun informație de oriunde pot. Umplu aceste fraze eliptice cu conținut, construiesc ceva mai coerent în jurul ideii inițiale. Care rămâne însă, în continuare, doar un model, fără nici o relevanță practică pentru viața mea. Dacă mă opresc aici, toată această idee nouă rămâne doar o cunoaștere intelectuală. Despre asta voi putea să vorbesc - superficial! - și va avea foarte mici șanse să schimbe ceva în propria-mi realitate.

Pentru asta trebuie să merg un pas mai departe: trebuie să practic, să fac efectiv ceva!

După ce am cercetat suficient, după ce știu despre ce anume e vorba exact și cum merge asta, după ce, eventual, mi-am făcut rost de ajutor competent (referitor la exemplele de mai sus: în forma unui curs și / sau cărți de yoga sau a unei retrageri de meditație), trebuie să încep să practic!

Pentru a rămâne la exemplele anterioare: încep deci să practic yoga sau Uddiyana Bandha sau respectiv mă duc într-o tabără de meditație Vipassana!

Numai așa fac acest esențial pas mai departe și creez astfel condițiile ca ceea ce am învățat la modul intelectual să se și manifeste în viața mea. Altfel rămân o viață întreagă doar la nivelul la care povestesc doar despre ce-au realizat alții!

Iar dacă practic astfel sincer, regulat, vreme îndelungată (de ex. yoga, Uddiyana Bandha, Vipassana etc.), atunci mi se modifică și realitatea proprie: mă simt altfel, reacționez altfel, gândesc altfel. Sigur că pentru început doar subiectiv, interior, aproape de neperceput. Nu e neapărat un salt cuantic, o ruptură, ci mai degrabă o continuă adaptare a realității vechi (și astfel realitatea doctorului austriac este doar o sub-mulțime a realității yoghinului indian - nu o altă realitate, ci doar o parte din ceva mai mare). Iar atunci când asta devine perceptibil și din afară - ca în cazul yoghinului din film - cel târziu atunci putem fi siguri că această nouă realitate a mea, așa subiectivă cum este, a câștigat în obiectivitate :-)

P.S. Încă mai mănânc. Încă mai beau. Încă. ;-)

Technorati Tags: realitate, minune, convingeri